Influencer american, arestat în Coreea de Sud pentru că a sărutat o statuie. Ce riscă pentru fapta sa.
Johnny Somali, un influencer american cunoscut pentru conținutul său controversat, a fost condamnat la șase luni de închisoare în Coreea de Sud. Motivul: sărutarea unei statui reprezentând victimele sclaviei sexuale din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Incidentul a avut loc în noiembrie 2024, stârnind indignare în rândul autorităților sud-coreene.
Acuzații grave și pedeapsa primită
Autoritățile l-au acuzat pe Somali de comportament indecent în spațiul public. Acesta s-a filmat sărutând și dansând în apropierea statuilor, în timpul unei vizite în Coreea de Sud. Bărbatul, pe numele său real Ismael Ramsey Khalid, nu a mai avut voie să părăsească țara după acest gest.
Curtea de justiție sud-coreeană l-a găsit pe Khalid vinovat pentru mai multe capete de acuzare, inclusiv comportament indecent și distribuirea de materiale video cu tentă sexuală. Procurorii au cerut o pedeapsă de trei ani de închisoare, dar judecătorii au redus-o, invocând „absența unor pagube semnificative”. Lui Khalid i s-a interzis și să lucreze cu organizații care se ocupă de minori și persoane cu dizabilități după eliberare.
Contextul statuilor și tensiunile diplomatice
Statuile care au stârnit controverse reprezintă femei chinuite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Aproximativ 200.000 de femei din Asia, majoritatea coreence, au fost obligate să devină prostituate pentru soldații japonezi. Aceste statui, instalate de activiști, amintesc de suferința acestor femei, cunoscute sub numele de „comfort women”.
Prezența acestor statui a creat tensiuni diplomatice, având în vedere că Coreea de Sud cere de ani buni despăgubiri din partea Japoniei pentru tratamentul aplicat acestor femei. Gestul lui Somali a fost interpretat drept o insultă la adresa memoriei victimelor și a sensibilizat opinia publică.
Un istoric de provocări și incidente
Khalid nu se află la prima abatere. În trecut, a fost implicat în diverse incidente controversate în Japonia și Israel. Acesta are în jur de 5.000 de urmăritori pe YouTube. În noiembrie 2024, el și-a cerut scuze, spunând că „nu a înțeles semnificația statuii”.
Însă, mulți și-au exprimat scepticismul cu privire la sinceritatea declarațiilor sale. În timpul anchetei din Coreea de Sud, youtuber-ul a provocat localnicii la bătaie. În trecut, a fost amendat și a creat scandaluri în Japonia, inclusiv din cauza unor declarații despre bombele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.
Sursa: Gândul


