Lolita, artistul virtual creat de un IT-ist anonim, stârnește controverse și întrebări despre limitele artei generate de inteligență artificială
Într-o eră în care tehnologia pătrunde tot mai profund în domeniul artistic, un proiect inedit a atras atenția atât prin originalitate, cât și prin impactul său social. Este vorba despre Lolita, o artistă virtuală realizată exclusiv cu ajutorul inteligenței artificiale, creată de un programator român care preferă să rămână în anonimat. În ciuda lipsii de prezență fizică sau interpretare umană, Lolita a devenit rapid subiect de dezbatere, ridicând întrebări legate de autenticitatea, valoarea artistică și implicațiile sociale ale artei generate de mașini.
O creație în stil scriitoricesc, inspirată de poezie și tehnologie
Creatorul său, care a acordat recent un interviu pentru un site specializat, explică faptul că Lolita nu este altceva decât un personaj construit cu migală, asemănător modului în care un scriitor conturează un personaj pentru un roman. Inspirat de poetul Miron Radu Paraschivescu, cunoscut pentru stilul său diferit de perioada respectivă, IT-istul și-a dorit să creeze o entitate artistică care să reflecte un anumit stil și o anumită estetică. În procesul de creare, el scrie versurile, apoi ajustează instrumentale astfel încât cele două elemente să se armonizeze și să ofere publicului o piesă plăcută.
„Am avut o mare inspirație din Miron Radu Paraschivescu, un poet care a scris ‘Cântece țigănești’ acum 80 de ani. Și mi-a plăcut foarte mult stilul lui, diferit de ce se publica la vremea aia. Îmi scriu versurile, după intru în programul cu care fac piesele și încep să schimb instrumentale până ajung la o piesă care să îmi placă”, explica creatorul Lolitei.
Alegerea numelui și intențiile în spatele proiectului
De ce Lolita și nu alt personaj literar sau cultural? Creatorul preferă să păstreze anonimatul și dorința de a rămâne în spatele scenei, explicând că totul nu e decât o demonstrație a potențialului și limitărilor artei generate de inteligență artificială. În plus, el subliniază că, deși trucul tehnologic e impresionant, nu trebuie confundat cu o artă autentică, ci mai degrabă cu un test al limitelor creative ale AI-ului. În opinia sa, IA poate genera doar un fel de fanfiction – o imitare fără riscuri, fără emoție adevărată.
„Un fanfic care nu poate fi mai mult decât o imitație, un test-limită și o lipsă reală de risc”, menționează creatorul, punând accent pe faptul că această creație nu poate ajunge niciodată la autenticitatea unei exprimări umane.
Vocalize critice și îngrijorare socială
Deși tehnologia din spatele Lolitei îi aduce notorietate și viralitate, mulți artiști și experți în cultură au exprimat îngrijorare față de direcția în care se îndreaptă industria muzicală și artele. Artistul timișorean Macanache i-a transmis lui Tom, creatorul, pe Instagram: „Caută un artist interpret să îți cânte piesele și lasă AI-ul, că e jale, oricât de bine ți-ar ieși piesele, le lipsește ceva și știm cu toții ce lipsește”. Aceasta reflectă temerile celor care consideră că IA riscă să înlocuiască autenticitatea și efortul uman, reducând creația la simple imitații tehnologice, lipsite de suflet și personalitate.
Din punct de vedere estetic, răsturnările de situație sunt și mai vizibile. Alexandra Fin, activist pentru drepturile comunității rome, a criticat dur folosirea identității rome într-un proiect digital: „Este profund inuman ca o cultură marginalizată să fie folosită pentru a genera profit printr-un artist virtual. Artiștii romi sunt tratați ca inferiori, în timp ce o identitate romă virtuală devine apreciată și profitabilă”. La rândul ei, artista și cântăreața Paulina a semnalat faptul că industria muzicală se bazează din ce în ce mai mult pe această scurtătură tehnologică și că, din păcate, piesele generate de AI ajung pe radio și în topurile de popularitate, dezavantajând artiștii independenți care muncesc și lansează individual.
Anonimatul și implicațiile etice
Creatorul Lolitei preferă să rămână în umbră, alegând refuzul de a-și expune identitatea, ceea ce reflectă și o atitudine responsabilă față de potențialele riscuri. El recunoaște că nu are intenția de a face muzică în sensul tradițional, ci doar manipulează algoritmi pentru a obține un produs finit. Într-o analogie cu Faust, el seamănă mai mult cu Mefistofelul: un creator care a făcut pact cu tehnologia, știind că succesul proiectului său depinde de cât de populară va deveni Lolita și, implicit, de cât de mult va fi utilizată de public.
„Lolita are estetică, dar fuge de responsabilitate, e seducătoare, dar nu riscă. Optimizată până la ultimul bit, ea va pieri în negurile algoritmului, iar eu știu asta”, recunoaște creatorul, sugerând că această creație nu reprezintă decât un experiment fragil, un simbol al obsesiei omului pentru creație, dar fără măreția de a fi cu adevărat creație.
În final, proiectul Lolita deschide o discuție profundă despre limitele artei, despre autenticități și despre viitorul culturii în epoca digitală. Cu toate că rămâne de văzut dacă aceste creații virtuale vor putea vreodată să înlocuiască partea umană, ele ne obligă pe toți să reflectăm la ce înseamnă cu adevărat să fii artist într-o lume dominată de tehnologie.
