Cel mai vechi câine domesticit din lume a fost descoperit în Turcia, datând de aproximativ 15.800 de ani, cu mult înainte de apariția agriculturii sau de consolidarea relației între oameni și animale. Această descoperire schimbă radical înțelegerea noastră asupra primei domesticiri a câinilor, fiind cu neașteptat de veche și indicând faptul că prietenii noștri patrupedici au fost alături de oameni încă din Paleolitic, perioada în care vânătoarea și culesul reprezentau principalele moduri de supraviețuire ale comunităților umane.
O relație aproape umană încă din Paleolitic
Cercetările genetice și arheologice demonstrează că, în urmă cu peste 15.000 de ani, oamenii și câinii trăiau în armonie, tratându-i ca pe membri ai grupului familial. Analizele efectuate asupra rămășițelor de la Pınarbaşı au arătat că puii de câine erau îngropați alături de oameni, iar dieta lor era similară, predominând peștele, semn al unei relații strânse și a unui mod comun de viață. În același timp, în Gough’s Cave, din Marea Britanie, au fost descoperite resturi umane și canine care indică o practică ritualică de canibalism, sugerând că și câinii erau tratați cu respect de către acele comunități.
Această apropiere între oameni și câini se reflectă și în statutul acestora, considerat aproape uman. „Asta arată că statutul aproape uman pe care îl acordam câinilor exista deja acum 16.000 de ani”, afirmă cercetătorii. Câinii de atunci, inclusiv cei din Turcia sau Marea Britanie, făceau parte din familia animalelor care și-au răspândit apoi în întreaga Eurasie, fiind rădăcinile multor rase moderne precum Ciobănescul German sau Saint Bernard.
Răspândirea câinilor în cultura Paleoliticului și impactul genetic
Un alt studiu recent, realizat pe ADN-ul a 216 schelete de canide, a relevat faptul că aceste animale nu au fost aduse în Europa de către primii fermieri, ci au fost deja prezente în cadrul populațiilor paleolitice. Cercetătorii au identificat 14 câini necunoscuți anterior, atât din perioade pre-agrariale, cât și post-agrariale, arătând un amestec continuu între câinii locali și cei domestici. Astfel, domesticirea și răspândirea câinilor au fost un proces complex, cu rădăcini adânci în timp.
„Chiar și astăzi, rasele europene pot avea până la jumătate din ADN provenit de la câinii pre-agricoli”, subliniază dr. Anders Bergström. Acest fapt indică faptul că linia genetică a câinilor domesticți s-a conservat și s-a transmis din generație în generație, fiind parte integrantă a evoluției culturale umane.
De la vânătoare la companie: evoluția și rolul câinilor
Deși relația între câini și oameni are rădăcini în Paleolitic, epoca în care au fost domesticiti rămâne un subiect de dezbatere încă. În timp, câinii au evoluat de la simple animale de vânătoare și de pază la prieteni de încredere, parte integrantă a vieții cotidiene. Studiile indică faptul că acești câini timpurii, aflați în linia vest-eurasiatică, dețineau un statut aproape uman, fiind implicați în ritualuri, dieta și chiar practici funerare.
Dovezile arheologice din Turcia și Marea Britanie arată că această relație deosebită a fost consolidată de-a lungul secolelor, culminând cu apariția raselor moderne. În plus, cercetătorii subliniază că aceste animale au fost capabile să se adapteze la diverse roluri culturale, de la vânătoare, la protecție și companie, devenind adevăratul „briceag elvețian” al câinilor, după cum afirmă unul dintre experți.
Pe măsură ce genetica și arheologia continuă să avanseze, perspectivele asupra originii și impactului câinilor asupra civilizațiilor umane devin tot mai clare. Descoperirea de la Pınarbaşı nu doar că evidentiază vechimea relației om-animal, ci și ne oferă o perspectivă despre un parteneriat care a durat zeci de mii de ani, formând o parte inseparabilă a evoluției umanității. Acest drum lung și complex ne ajută să înțelegem mai bine modul în care aceste animale au devenit cei mai loiali și indispensabili prieteni ai omului.
Sursa: Descopera
