Conform Mediafax: Ce pare pierdut s-ar putea să nu fie definitiv, cel puțin în cazul musculițelor de oțet. Cercetătorii au descoperit că amintirile uitate pot persista într-o stare „silențioasă” în creierul insectelor, fiind susceptibile de a fi reactivate de anumite indicii. Totuși, acest proces de recuperare nu este lipsit de riscuri, putând genera și amintiri false, conform unui studiu publicat în Nature Neuroscience.
Amintiri uitate, dar nu dispărute
n
Potrivit cercetătorilor, amintirile uitate la specia Drosophila persista sub forma unor urme de memorie silențioase în circuite neuronale care nu mai sunt capabile să ghideze comportamentul. Această capacitate de a trece între stările de memorie silențioasă și activă previne pierderea completă a informațiilor și creează un sistem de memorie condiționat. Creierul poate astfel decide, în mod flexibil, ce amintiri să recupereze, în funcție de experiențele recente.
n
Amintirile umane sunt notoriu de greu de accesat uneori. Putem să ne amintim cu ușurință evenimente petrecute cu zeci de ani în urmă, dar uneori uităm motivul pentru care am intrat într-o cameră la câteva secunde după ce am pășit în ea. Neuroștiința a avansat în înțelegerea faptului că, deși unele amintiri dispar definitiv, altele pot rămâne inaccesibile, dar recuperabile prin intermediul unor indicii.
n
Problema este că aceste indicii pot deforma amintirea, mai ales dacă sunt de natură sugestivă. Procesele cerebrale responsabile pentru reconstrucția amintirilor uitate sunt încă slab înțelese, inclusiv gradul în care rezultatul este o amintire reală sau una falsă.
Rolul contextului în recuperarea memoriei
Pentru a investiga acest fenomen, cercetătorii s-au orientat către musculița de oțet (Drosophila), un organism-model frecvent utilizat în neuroștiință. Aceștia au antrenat musculițele să asocieze un anumit miros cu un șoc electric ușor, determinându-le să evite mirosul respectiv. După aproximativ 24 de ore, aversiunea învățată dispărea, sugerând că amintirea fusese uitată.
n
În mod neașteptat, când musculițele au fost plasate din nou în camera unde avusese loc antrenamentul, amintirea a revenit, iar insectele au început din nou să evite mirosul. Însă, mirosul singur nu a fost suficient. Indiciul a necesitat recrearea unor elemente importante ale experienței inițiale, cum ar fi textura și iluminarea camerei, pentru ca amintirea uitată să reapară.
n
Aceste rezultate sugerează că indiciile contextuale, precum textura și lumina, joacă un rol important în recuperarea amintirilor, indicând faptul că memoria nu este pur și simplu „reluată”, ci reconstituită.
Descoperirea „urmei de memorie silențioase”
n
Pentru a înțelege ce se întâmplă la nivel cerebral, cercetătorii au monitorizat activitatea din centrii memoriei ai creierului musculițelor. Aceștia au observat că, pe măsură ce insectele păreau să uite, urma de memorie responsabilă de comportamentul de evitare se estompa. În același timp, o altă urmă, ascunsă, devenea vizibilă într-un alt grup de neuroni, care în mod normal nu influențează comportamentul.
n
Cercetătorii au denumit această ultimă amintire „urmă de memorie silențioasă”. Când toți factorii declanșatori se aliniau, activitatea cerebrală se muta din nou către neuronii implicați în comportamentul de evitare, permițând amintirii să influențeze din nou comportamentul musculițelor. Oamenii de știință suspectează că activitatea cerebrală care îngreunează accesul la anumite amintiri ar putea contribui, simultan, la crearea acestei versiuni de rezervă, o ipoteză ce necesită investigații suplimentare.
Sursa: Mediafax
