Cum vor fi bocancii pe Lună? NASA dezvăluie misiunea Artemis

Peste jumătate de secol, urmele astronauților de la misiunile Artemis vor fi un nou simbol al explorării spațiale. Noii ”bocanci” spațiali, pregătiți pentru misiunile pe Lună, promit să fie mai performanți și să lase amprente de neuitat pe suprafața selenară. NASA și partenerii săi investesc masiv în dezvoltarea încălțămintei viitorului, care să facă față condițiilor extreme de pe Lună.

Confort și protecție în condiții extreme

Astronauții se vor confrunta cu temperaturi extrem de scăzute, mai ales în zona Polului Sud lunar. Aici, temperaturile pot coborî până la -225°C, în timp ce pe partea expusă la Soare, valorile pot depăși 65°C. Bocancii viitorului vor trebui să asigure protecție termică, dar și confort pentru misiunile lungi.

Inginerii au testat diverse tipuri de spume și învelișuri izolante, dar și posibilitatea de a integra sisteme de încălzire activă, care însă pot adăuga greutate și necesită o sursă de energie suplimentară. Noile costume spațiale sunt dezvoltate de compania Axiom Space, iar bocancii lunari AxEMU, cum au fost numiți, vor folosi materiale avansate pentru a rezista temperaturilor extreme. O atenție deosebită se acordă și adaptării pentru o gamă largă de mărimi, deoarece misiunile Artemis vor include și astronauți femei. Designul noilor bocanci va permite ajustări pentru a se potrivi fiecărui astronaut.

Urme pentru eternitate

Un aspect crucial îl reprezintă designul tălpii, care trebuie să ofere aderență pe diverse suprafețe lunare și să creeze o amprentă iconică. Inginerii iau în calcul și posibilitatea de a folosi un suprabocanc, similar cu cel folosit în misiunile Apollo, pentru a maximiza protecția și pentru a ușura întoarcerea astronauților.

Designul final al tălpii nu a fost încă dezvăluit, dar se pare că ar putea include elemente simbolice legate de misiunile pe Lună. Bocancii vor trebui să reziste prafului lunar extrem de abraziv, care poate afecta echipamentele. Se vor folosi materiale speciale și un design fără cusături pentru a preveni acumularea prafului.

O nouă eră a explorării spațiale

Astronauții se vor antrena intens cu bocancii, pentru a se asigura că aceștia funcționează optim în mediul lunar. Misiunile Artemis vor schimba modul în care privim Luna, transformând-o într-un punct de plecare pentru explorarea Sistemului Solar, inclusiv a planetei Marte.

Misiunea Artemis IV, programată pentru 2028, va trimite doi astronauți la Polul Sud lunar, oferind astfel o nouă perspectivă asupra explorării spațiale.

Raluca Florea

Autor

Lasa un comentariu