De ce Adrian Mutu îl numește pe Gigi Becali „trădător” după ieșirea șocantă

Gigi Becali, personajul colorat și adesea controversat din peisajul fotbalului românesc, a reușit din nou să marcheze printr-o ieșire care mai degrabă adaugă sare pe rană. În momentul în care majoritatea se așteaptă la declarații elevatice sau măcar diplomatici, patronul FCSB a ales să se afișeze în direct cu un comportament de-ți vine să te întrebi dacă nu cumva a devenit un spectacol de circ. Dar ce s-a întâmplat de fapt?

Gigi Becali s-a dat singur în spectacol la televizor, dovedind, încă o dată, că formează un parteneriat perfid între brici și lipsa de autocontrol. În timpul unei emisiuni, atunci când a fost întrebat despre anumite afirmații ale adversarilor sau despre situația echipei, a răspuns cu o nonșalanță de-a dreptul ilară, numindu-l pe Adrian Mutu, fostul selecționer, și mai ales pe Gabi Balint, coleg de breaslă, cu termeni care n-au nici măcar aceeași gust de gazetărie. Câtă dărnicie în a te arunca cu noroi și cât de ușor îl ții pe Becali de stradă, când presupui că „mâna ta mare” asupra radioului și televizorului înseamnă și autoritatea morală?

Faptul central? Becali l-a numit pe Mutu „parolă”, o expresie care nu numai că nu are nici o legătură cu fotbalul, ci e în primul rând o dovadă a nivelului de cultură și civilizație pe care îl promovează. Într-o societate în care spectatorii și jurnaliștii se întreabă cât de adevărate sunt valorile de caractere în fotbal, astfel de izbucniri ridiculizează cuplul dintre mediul sportiv și cel al moralității. Gigi Becali, omul care a promis de atâtea ori să fie un model, pare a fi fost mai degrabă un exhibiționist de cartier, dornic de aplauze pentru zgomotul făcut.

Față în față cu un comportament de gamin

Exprimarea lui Becali nu doar că e un exemplu de lipsă de profesionalism, ci reflectă o anumită mentalitate în care vulgaritatea devine un mijloc de a se manifesta mai mult decât o expresie a unei opinii. Într-o societate în care educația și respectul pentru interlocutor sunt scheletul regulilor sociale, gestul patronului FCSB-ului trădează mai degrabă o traumă de identitate decât o poziție fermă. Dar e oare un accident sau o metodă? Gheorghe și Gigi, cei care îi imită pe cei din lumea politică sau de pe stadioane, par să nu fi înțeles că „a fi șmecher” nu înseamnă a fi cel mai inteligent, ci cel mai lipsit de substanță.

Ce ne arată această ieșire? Că pentru Becali, fotbalul nu mai înseamnă performanță, ci un teatru pentru a-și satisface egoul. Speranța unor tineri pasionați de sport ca imaginea unui astfel de personaj să fie una deșartă, o iluzie îngropată adânc în mizeria discursului. Într-un timp în care valorile ar trebui să fie susținute de exemplu personal, găsim pe Becali mai degrabă un caricaturist al propriului discurs, ridicol și penibil.

De la circ la lecția de umilință, dacă mai există

Reacția generală, de fapt, e de o uimire atât de rece încât pare că nimeni nu se mai sperie de această paradă de inapetență pentru minimalul bun simț. Dar întrebarea rămâne: nu cât de mult a discutat lumea despre declararea asta hazlie, ci dacă astfel de evenimente nu ne sperie mai mult pe termen lung.

În ciuda discursurilor de suprafață, în spatele acestei incidente se ascund lucruri mai importante: o societate care acceptă din ce în ce mai puțin exemplul personal, o ceață morală în care puterea devine un laitmotiv și în care cei care trebuie să fie modele nu mai sunt decât niște personaje de comedie tragică. Cât timp încă mai credem în autenticitatea fotbalului, cât mai păstrăm speranța că vocea patronilor ar trebui să fie acompaniată de o anumită responsabilitate, nu de un spectrum de injurii și obscenități?

Este ceva ce nu poate fi ignorat: Becali a spus că Mutu e o „parolă”. Pentru cei care încă au răbdare să creadă în fotbal și în valorile lui, e întrebarea de la care trebuie să plecăm: chiar trebuie să acceptăm asta? La următorul meci, poate chiar la galeria lui, un copil mic va striga în loc de „Vive România”, „Parolă!”, ca și cum tot ce ne rămâne e să ne amuzăm de grotescul acestei lumi. Și, din păcate, poate chiar asta e singura lecție pe care o merită cu adevărat această scenă de circ.

Raluca Florea

Autor

Lasa un comentariu