Conform Descopera: Dezastru ecologic major într-o rezervație ornitologică din CALIFORNIA: peste 60% dintre puii de păsări acvatice au murit sau aveau malformații severe din cauza contaminării cu seleniu, adusă de apele de drenaj agricol. Situația critică a fost documentată în anii 1980, punând sub semnul întrebării viitorul unuia dintre cele mai importante habitate pentru păsările acvatice din regiune.
Contaminarea cu seleniu, o consecință neprevăzută a agriculturii
Rezervația ornitologică Kesterson din California, o zonă prosperă pentru o multitudine de specii de păsări acvatice timp de decenii, a devenit, paradoxal, scena unuia dintre cele mai grave dezastre ecologice provocate de activitățile umane. Problema a apărut în urma implementării unui sistem de drenaj agricol menit să îmbunătățească irigațiile, dar care a dus la mobilizarea și transportarea seleniului din solul natural al zonei către rezervație.
Apa provenită din terenurile agricole irigate, deși aparent inofensivă, a colectat compuși de seleniu prezenți în mod natural în sol. Prin sistemul de drenaj, inclusiv prin Canalul de Drenaj San Luis, această apă a ajuns în Rezervorul Kesterson, care fusese finalizat în 1971 ca parte a acestui sistem. Ulterior, prin evaporare și procese biologice specifice ecosistemelor acvatice, concentrația de seleniu s-a mărit, iar elementul a pătruns în lanțul trofic.
Efectul devastator asupra reproducerii păsărilor
Consecințele devastatoare asupra faunei au devenit evidente în anii 1980. Cercetătorii au constatat cu uimire că seleniul acumulat în organismele acvatice a ajuns să afecteze grav reproducerea păsărilor. Un studiu realizat de Institutul de Studii Geologice al Statelor Unite ale Americii, cunoscut sub numele de „Efectul Kesterson”, a relevat cifre alarmante în 1983: 64% dintre embrionii și puii de păsări acvatice examinați prezentau deformări sau nu supraviețuiau. Aceste date nu însemnau că 64% din totalul păsărilor aveau defecte, ci combinau ratele de deformare și mortalitate în fazele incipiente ale dezvoltării.
Situația a necesitat intervenții rapide și decisive. Începând cu 1985, au fost implementate măsuri de control și curățare. Trei ani mai târziu, părți din rezervație au fost reamenajate, transformând habitatele acvatice în unele terestre prin umplerea cu cantități masive de pământ. Monitorizarea intensivă a situației s-a desfășurat pe parcursul mai multor ani, până în 2014.
Recuperarea lentă și lecțiile învățate
Rezoluția problemei contaminării cu seleniu s-a dovedit un proces îndelungat, durând peste două decenii. Analizele științifice ulterioare, din perioada 2013-2014, au arătat concentrații de seleniu relativ stabile, cu un risc scăzut pentru fauna sălbatică, conform unui studiu publicat în 2020.
Dezastrul de la Kesterson a servit drept o lecție dură despre interacțiunea complexă dintre activitățile agricole și ecosistemele naturale. A subliniat importanța unei planificări atente a sistemelor de irigații și drenaj, precum și necesitatea monitorizării constante a potențialelor efecte negative asupra mediului înconjurător. Situația a determinat o reevaluare a practicilor agricole în zone sensibile ecologic.
Sursa: Descopera
