Conform Descopera: Drepturile mecanice, acel mecanism legal care permite reproducerea unei melodii deja existente contra unei taxe stabilite, au o istorie surprinzătoare, care își are originile nu în era discurilor de vinil sau a radioului, ci în fascinantele pianele mecanice de la începutul secolului XX. Aceste instrumente, capabile să interpreteze muzică prin intermediul rolurilor perforate, au ridicat provocări inedite pentru protecția drepturilor de autor, forțând o regândire a legislației în vigoare.
Nașterea drepturilor mecanice din rola pianului
La începutul secolului al XX-lea, pianele mecanice, un lux popular pentru divertismentul casnic, au generat un conflict major. Compozitorii au contestat utilizarea melodiilor lor pentru crearea rolelor perforate destinate acestor instrumente, considerând că drepturile lor erau încălcate. O decizie crucială a Curții Supreme a Statelor Unite din 1908, în cazul White-Smith Music Publishing Co. v. Apollo Co., a stabilit că o rolă de pian nu era o copie a unei partituri, prin urmare, producția sa nu contravine legii drepturilor de autor de la acea vreme.
Această interpretare a stârnit reacții puternice. Prin lobby intensiv în Congres, compozitorii au reușit introducerea primei licențe mecanice obligatorii prin Legea drepturilor de autor din 1909. Această prevedere permitea realizarea de reproduceri mecanice ale compozițiilor muzicale deja autorizate, condiționat de respectarea normelor legale și plata unei taxe de doi cenți per exemplar. Scopul a fost, de asemenea, de a preveni concentrarea controlului asupra reproducerii mecanice în mâinile unui singur producător. Astfel, licența mecanică a pus bazele sistemului american prin care o melodie poate fi înregistrată de diferiți artiști, plătind redevențe, fără a fi necesar acordul individual al compozitorului pentru fiecare nouă variantă.
Disputa care a deschis calea pentru muzica country și blues la radio
Anii 1940 au marcat un punct de cotitură în relația dintre organizațiile de licențiere și posturile de radio. ASCAP (American Society of Composers, Authors and Publishers), principala entitate ce gestiona drepturile de autor pentru muzica difuzată la radio, a intrat într-un conflict major cu radiourile americane din cauza taxelor de licențiere. În 1941, în urma unei intenții a ASCAP de a mări semnificativ tarifele, posturile de radio au recurs la un boicot, renunțând temporar la catalogul organizației.
Această mișcare a dus la o creștere exponențială a difuzării muzicii licențiate prin BMI (Broadcast Music, Inc.), o organizație creată în 1939 ca alternativă și care reprezenta artiști din genuri precum country, blues și gospel. Între ianuarie și octombrie 1941, boicotul ASCAP a oferit acestor genuri un spațiu fără precedent în programele radio, contribuind la popularizarea lor la nivel național. Conflictul s-a încheiat în octombrie 1941 printr-un nou acord privind taxele.
Evenimentele au avut și un impact personal. DeFord Bailey, unul dintre primii muzicieni importanți ai Grand Ole Opry și un pionier afro-american al emisiunii, a fost concediat în 1941. Deși se știe că a continuat să cânte piese afiliate ASCAP, contrar solicitărilor postului WSM, motivele exacte și influența discriminării rasiale în decizia finală rămân subiect de dezbatere.
Controlul asupra creației: povestea lui Sam Cooke și Paul McCartney
Dorința artiștilor de a deține controlul asupra propriei muzici și a veniturilor generate de aceasta a modelat și alte capitole importante din istoria industriei. Sam Cooke, renumit cântăreț afro-american al anilor ’50 și ’60, a înțeles acest lucru devreme. În 1959, a devenit partener într-o companie de administrare a drepturilor muzicale și a fondat propria casă de discuri, SAR Records. Mai târziu, prin intermediul managerului Allen Klein, Cooke a negociat un contract cu RCA, prin care casa sa de discuri, Tracey Records, deținea înregistrările, iar RCA se ocupa de distribuție, asigurându-i un control rar pentru acea perioadă.
O altă situație notabilă este cea a lui Paul McCartney, care, în anii ’80, i-a subliniat lui Michael Jackson importanța deținerii drepturilor de autor asupra cântecelor. În 1985, Jackson a achiziționat ATV Music Publishing, o companie ce deținea un catalog vast de compoziții, inclusiv majoritatea pieselor Beatles. Astfel, Jackson a devenit proprietarul drepturilor pentru creațiile multor artiști, inclusiv ale lui McCartney. Relația lor a fost afectată de această achiziție, iar ulterior, catalogul a fost integrat în Sony/ATV Music Publishing, o companie mixtă. În 2016, moștenitorii lui Jackson au vândut participația de 50% către Sony pentru 750 de milioane de dolari, demonstrând, chiar și după zeci de ani, valoarea imensă a drepturilor de publishing.
Știați că?
Cântecul „Happy Birthday to You” a fost considerat protejat de drepturi de autor timp de decenii, generând milioane de dolari din licențiere pentru editorul Warner/Chappell. În 2015, un judecător federal a decis că firma nu a dovedit deținerea drepturilor asupra versurilor, iar ulterior melodia și versurile au intrat în domeniul public în Statele Unite.
Prince a protestat față de contractul său cu Warner Bros. în anii ’90, scriindu-și cuvântul „SLAVE” pe obraz, ca un semn de revoltă împotriva lipsei de control asupra masterurilor înregistrărilor sale.
Taylor Swift a reînregistrat primele șase albume pentru a recăpăta controlul asupra masterurilor, lansându-le sub denumirea „Taylor’s Version”.
Sursa: Descopera
