Haos în Senat: Votul alcoolului pe stadioane a stârnit furia generală

Senatorii au generat miercuri un intens scandal în plen, după ce au dezbătut un proiect de lege controversat ce vizează consumul de alcool pe stadioane. Tensiunile au atins cote maxime, UDMR și opoziția părăsind ședința în semn de protest, nemulțumiți de decizia președintelui de ședință, Mihai Coteț, care a anunțat aprobarea legii, în ciuda unor neclarități procedurale. Votul final asupra proiectului va avea loc în Camera Deputaților.

Concret, disputa a pornit de la schimbarea caracterului legii, din organică într-una ordinară. O lege organică necesită majoritatea voturilor din numărul total de senatori pentru a fi adoptată (67 de voturi), în timp ce o lege ordinară necesită doar votul majorității celor prezenți. În urma acestei modificări, președintele de ședință Mihai Coteț a anunțat că proiectul a fost aprobat cu 64 de voturi pentru, 33 împotrivă și 2 abțineri. Dacă legea ar fi fost considerată organică, nu ar fi întrunit numărul necesar de voturi, blocând astfel adoptarea.

UDMR contestă decizia

UDMR și opoziția au contestat vehement decizia de a schimba caracterul legii, considerând-o o manevră procedurale. Liderul senatorilor UDMR, Turos Lorand, a declarat că nu a mai văzut o astfel de situație de când este în Parlament, subliniind că modificarea caracterului legii a fost făcută de Comisia juridică din Senat. Viceliderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a menționat că, din punct de vedere tehnic și juridic, este posibilă reîncadrarea textului legii ca lege ordinară, existând și un precedent în acest sens.

Motivele din spatele controversei

Surse politice au indicat că UDMR se opune legii din cauza unei prevederi care ar putea limita afișarea unor simboluri pe stadioane. Mai exact, proiectul de lege prevede interzicerea afișării în arena sportivă a „simbolurilor, textelor, însemnelor alfanumerice și a oricăror elemente vizuale, cu conținut obscen, politic sau care incită la denigrarea țării, a unității și integrității teritoriale, la xenofobie, la ură națională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel și la violență, indiferent pe ce suport ar fi inscripționate”. Această prevedere ar putea afecta afișarea steagului Ținutului Secuiesc, ceea ce a generat rezistența UDMR.

Pe lângă aspectele legate de simboluri, proiectul prevede posibilitatea comercializării de băuturi slab alcoolizate, cu o concentrație de până la 5,5%, în spațiile special amenajate de pe stadioane. În prezent, consumul de alcool este interzis pe arenele sportive.

Proiectul de lege urmează să ajungă în dezbaterea Camerei Deputaților, unde va fi supus votului final.

Raluca Florea

Autor

Lasa un comentariu