În vara anului 1916, în timp ce Primul Război Mondial se desfășura cu furie, România, condusă de primul-ministru Ionel Brătianu, negocia intens intrarea în conflict de partea Antantei. Discuțiile cu Franța, Marea Britanie și Imperiul Țarist erau critice. Numirea unui nou ambasador francez la București, contele de Saint-Aulaire, a adus un nou impuls negocierilor, dar și noi obstacole.
Reproșuri dure la adresa aliaților
Saint-Aulaire a preluat misiunea de a finaliza înțelegerea cu România. Negocierile s-au dovedit dificile, Brătianu fiind preocupat de condițiile politice și militare pentru a angaja țara în război. Prim-ministrul nu a ezitat să critice aliații pentru diverse probleme. Una dintre principalele nemulțumiri ale lui Brătianu a fost incapacitatea aliaților de a împiedica navele germane Goeben și Breslau să ajungă la Constantinopol. Credea că aceasta a schimbat echilibrul de forțe în regiune, permițând Imperiului Otoman să se alăture Puterilor Centrale. Brătianu sugera că scufundarea navelor ar fi menținut neutralitatea Turciei și a Bulgariei, salvând Serbia.
Prim-ministrul român a adăugat că „anarhia” domnea în alianța Antantei. El a menționat diviziunile dintre francezi și englezi la Salonic. A subliniat că generalul Sarrail, comandantul trupelor aliate de la Salonic, nu se bucura de încrederea statului major francez, dând de înțeles că acest lucru descuraja România să intre în război. „Eu înțeleg cât de greu este să fii unit la nivel interaliat,” spunea Brătianu. Până la urmă, cu greu reușea să mențină o poziție diplomată în fața aliaților.
Disensiuni în interiorul ambasadei franceze
Acuzațiile lui Ionel Brătianu au continuat, îndreptându-se spre contele de Saint-Aulaire. Prim-ministrul a subliniat că „anarhia domnește chiar în propria dumneavoastră Legație.” A explicat că atașatul militar francez nu împărtășea informații despre discuțiile sale cu Brătianu și ignora cererile legate de intrarea României în război. Saint-Aulaire, în memoriile sale, a recunoscut dificultățile. Atașatul militar, pare-se, nu susținea apropierea României de Franța.
Atașatul naval al ambasadei franceze, comandantul de Belloy, crede, la fel, că atașatul militar francez făcea „obstrucție” din motive personale, sperând să nu fie eclipsat de o misiune militară condusă de un general. Căpitanul Cartier, reprezentantul Biroului 2, împărtășea aceeași părere. Aceste disensiuni interne au complicat negocierile și au creat tensiuni suplimentare.
Un final cu semnificație istorică
În ciuda acestor obstacole, Saint-Aulaire și Brătianu au reușit să depășească dificultățile. Ei au semnat convenția politică și militară care a condus la intrarea României în Primul Război Mondial, la 27 august 1916, de partea Antantei. Decizia avea să aibă consecințe profunde pentru România, marcând un moment crucial în istoria țării.
