Kamala Harris confirmă: Vrea la Casa Albă în 2024, „Mă gândesc serios”

Kamala Harris, fostul vicepreședinte al Statelor Unite, a lăsat de înțeles că ar putea candida din nou la președinția țării în 2028. Anunțul a fost făcut vineri, în cadrul Convenției National Action Network din 2026, unde Harris a afirmat că „se gândește” la o nouă candidatură.

Semnale puternice după publicarea memoriilor

Declarațiile reprezintă cele mai explicite afirmații publice făcute de Harris cu privire la viitorul său politic, de la încheierea mandatului anterior. Rumoriile reînviate de volumul de memorii publicat la sfârșitul anului trecut au fost amplificate de un turneu de promovare intens. Analistii politici consideră turneul o prefață a anunțului de vineri.

Întrebată de Reverendul Al Sharpton dacă intenționează să lanseze o nouă campanie pentru Casa Albă, Harris a răspuns: „S-ar putea, s-ar putea. Mă gândesc la asta. Mă gândesc la asta.” Fosta vicepreședintă, care a fost candidata Partidului Democrat la alegerile prezidențiale din 2024, pare să lase deschisă ușa pentru o eventuală revenire. În plus, Harris are programate o serie de evenimente ale Partidului Democrat în patru state din sudul SUA în următoarea perioadă.

„Nu am terminat” – o schimbare de atitudine

Deși în august 2025 declara că nu își dorește o revenire în sistemul politic, atitudinea sa s-a schimbat spre sfârșitul anului. În cadrul unei discuții cu Laura Kuenssberg de la BBC, Harris a afirmat răspicat: „Nu am terminat”. La convenția de vineri, a fost întâmpinată cu scandări de susținere, ceea ce i-a întrerupt discursul pentru scurt timp.

„Am servit patru ani fiind la un pas de a deveni președintele Statelor Unite”, a spus Harris, subliniind experiența dobândită. A adăugat că a petrecut nenumărate ore în biroul său din Aripa de Vest și în Situation Room, cunoscând astfel responsabilitățile funcției. „Am călătorit prin țară în ultimul an, am petrecut mult timp în sud și în multe alte locuri. Și un lucru îmi este foarte clar: status quo-ul nu funcționează și nu a funcționat pentru mulți oameni de mult timp”, a concluzionat fosta candidată democrată.

Critici dure la adresa lui Donald Trump

După plecarea de la Casa Albă, Kamala Harris s-a remarcat ca un critic vocal al președintelui Donald Trump. În discuția cu Al Sharpton, aceasta a criticat dur politica externă a administrației Trump, referindu-se în special la conflictul cu Iranul, pe care l-a catalogat drept „o alegere”. De asemenea, a criticat poziția lui Trump față de NATO, considerând-o un pericol la adresa securității și subliniind că subminarea alianțelor externe afectează atât poporul american, cât și partenerii SUA din întreaga lume.

Conform unui sondaj realizat de firma Big Data Poll din Florida, în decembrie 2025, Kamala Harris a obținut 31,1% din susținere, devansându-i astfel pe Gavin Newsom și Pete Buttigieg.

Raluca Florea

Autor

Lasa un comentariu