Un nou studiu internațional sugerează că apa de pe Lună s-a acumulat treptat, de-a lungul a miliarde de ani, și nu în urma unui singur eveniment major, cum ar fi impactul unei comete. Descoperirile, publicate în revista Nature Astronomy, oferă o nouă perspectivă asupra modului în care apa a ajuns și s-a menținut pe satelitul natural al Pământului.
Cercetătorii, inclusiv Paul Hayne de la Universitatea Colorado Boulder, au analizat datele colectate de misiunile NASA și alte surse. Studiul s-a concentrat pe misterul prezenței apei în craterele umbrite permanent din apropierea Polului Sud lunar. Aceste zone, cunoscute sub numele de „capcane reci”, ar putea conține gheață în cantități semnificative.
O apă lunară acumulată în timp
Conform noilor cercetări, cele mai vechi cratere lunare par să dețină cele mai mari cantități de gheață. Acest lucru sugerează că apa s-a acumulat continuu pe Lună, de-a lungul a 3 sau 3,5 miliarde de ani. Această concluzie exclude, cel puțin parțial, teoria conform căreia apa a fost adusă de un singur eveniment catastrofal.
Studiul nu a identificat sursa exactă a apei. Totuși, cercetătorii sugerează mai multe posibilități. Printre acestea se numără vulcanii din trecutul îndepărtat, cometele, asteroizii sau chiar și vântul solar. Vântul solar, un flux constant de hidrogen, ar putea interacționa cu suprafața lunară, generând apă.
Gheața lunară, o resursă vitală
Pentru viitorii exploratori spațiali, apa de pe Lună ar putea reprezenta o resursă crucială. Gheața lunară ar putea fi utilizată pentru obținerea de apă potabilă sau pentru producerea de combustibil pentru rachete, prin separarea atomilor de hidrogen și oxigen. Accesul la apă ar reduce semnificativ costurile misiunilor spațiale, deoarece ar elimina necesitatea de a transporta apă de pe Pământ.
Echipa de cercetare a analizat datele privind temperatura suprafeței lunare și a utilizat simulări computerizate pentru a estima evoluția craterelor. S-a descoperit că craterele cele mai vechi și cele mai umbrite sunt cele care par să conțină cele mai mari cantități de gheață. Craterul Haworth, situat lângă Polul Sud, este unul dintre exemplele notabile. Se estimează că acesta a fost în umbră timp de peste 3 miliarde de ani.
Pentru a aprofunda cercetările, Paul Hayne dezvoltă un nou instrument, numit Lunar Compact Infrared Imaging System (L-CIRiS). NASA intenționează să folosească acest instrument pentru a explora zona Polului Sud lunar și pentru a obține mai multe informații despre prezența și distribuția gheții.
