Conform Economistul.ro: În ultimele zile, România a fost zguduită de noi tragedii, marcând o creștere alarmantă a atacurilor de urși asupra oamenilor. Două persoane și-au pierdut viața în ultimele șase zile, readucând în prim-plan o dezbatere aprinsă despre gestionarea populației de urși și impactul politicilor de non-intervenție.
Zoltan G., un bărbat de 65 de ani din Lupeni, a fost găsit mort și parțial devorat în pădurea Kecset din Harghita, iar o femeie de 53 de ani din Telciu, Bistrița-Năsăud, a fost găsită fără viață lângă o vacă sfâșiată, suspectându-se un atac de urs. Aceste decese vin după ce, în iulie 2024, tânăra Maria Diana, în vârstă de 19 ani, a fost ucisă pe traseul Jepii Mici din Bușteni.
Creșterea atacurilor și victimele
De-a lungul anilor, numărul atacurilor de urși a crescut semnificativ. Statisticile oficiale indică o medie de aproximativ trei sute de atacuri în ultimele două decenii, cu 27 de decese. Doar în ultimii cinci ani, au fost înregistrate 11 decese și 158 de răniți. Creșterea populației de urși, estimată la aproximativ 11.500 de exemplare, depășește capacitatea optimă a habitatului, estimată științific la circa 4.000 de urși, conform Planului Național de Acțiune pentru Conservarea Ursului Brun.
Doctrina non-intervenției și efectele sale
Criticii susțin că interzicerea vânătorii la urs, adoptată din 2016, a dus la o „doctrină a non-intervenției”. Această abordare presupune retragerea umană și absența managementului activ, inclusiv a gestionării zonelor-tampon, silvicultură, și intervenție selectivă. În absența acestor măsuri, urșii au învățat că oamenii reprezintă o sursă de hrană ușor accesibilă, ceea ce contravine principiilor conservării responsabile.
Echilibrul asumat: o alternativă
O alternativă propusă de Asociația Forestierilor din România (ASFOR) este „echilibrul asumat”. Aceasta presupune o abordare activă a managementului forestier, cu zone strict protejate, management activ și silvicultură apropiată de natură în alte zone. De asemenea, se propune gestionarea populației de urși bazată pe capacitatea reală a habitatelor. Scopul este de a reduce conflictele dintre comunitățile umane și faună.
Înțelegerea profundă a responsabilității decidenților este crucială.
Sursa: Economistul.ro
