Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declanșat un război deschis împotriva graffiti-ului, catalogând aceste desene spontane și picturile stradale drept o „boală” care trebuie eradicită. Într-un discurs dur, edilul a cerut intervenții rapide pentru curățarea pereților orașului, acuzând fenomenul de orice, de la vandalism la propagandă, și propunând măsuri stricte pentru combaterea sa. Însă, aceste declarații au fost criticate vehement de comunitatea artiștilor urbani, care consideră că adevărata problemă este mai profundă și nu se rezumă doar la aspectul estetic sau la rețeta aparent simplistă a „curățeniei”.
Graffiti – o expresie a sistemului, nu o boală
Primul care s-a opus metodei de abordare a primarului este Robert Obert, cunoscut artist și producător de film documentar despre fenomenul graffiti. El argumentează că „graffiti-ul nu e o boală, ci un simptom al unui sistem disfuncțional și dezorganizat.” În opinia sa, orașul are probleme mai stringente și mai grave — de la insolvența în gestionarea spațiului public, până la lipsa unei culturi vizuale solide. „Mutațiile din București sunt doar reacții ale unor probleme nerezolvate, iar intervențiile vizibile pe pereți sunt doar o formă de protest sau de exprimare, nu un fenomen antisocial,” explică artistul.
De altfel, el subliniază că fenomenul graffiti include o paletă largă de expresii, de la graffiti-ul clasic din anii ’70 până la arta stradală integrată în arhitectură. În opinia lui, diferența principală între aceste forme constă în intenție. În timp ce graffiti-ul spontan are ca scop marcarea teritoriului sau exprimarea unei revoltă, arta murală gândită tinde la dialog cu publicul și mediul înconjurător. „Este o nedreptate să punem toate aceste intervenții în aceeași oală,” adaugă Obert, insistând pe necesitatea unui dialog mai nuanțat și informat în privința fenomenului.
Intervențiile de curățare și legislația birocratică
În timp ce unii politicieni și oficiali locali promovează soluții rapide, precum curățarea forțată și sancțiuni aspre, artiștii resping aceste măsuri ca fiind doar artificii, fără a adresa cauzele reale. Cage, coordonatorul unei echipe de artiști urbani, subliniază că „sancțiunile nu rezolvă fondul problemei.” „Curățarea este binevenită în zonele de patrimoniu, pe monumente, dar termenii folosiți, precum ‘boală’, nu sunt potriviți,” afirmă artistul. În același timp, el remarcă că graffiti-ul are și o componentă ilegală, ceea ce face imposibilă controlul total al fenomenului.
Birocrația, însă, reprezintă o piedică serioasă în implementarea proiectelor artistice autorizate. Artizanii afirmă că lipsa unui cadru legal clar, combinată cu procedurile complicate, încetinește intervențiile autorizate, uneori chiar blochează inițiative benefice. „Spațiul public ne aparține tuturor și trebuie să existe o negociere constantă,” explică Obert, criticând sistemul birocratic, care, în opinia lui, trebuie reformulat pentru a încuraja inițiativele creative.
Necesitatea unei înțelegeri mai profunde a fenomenului
Alți artiști, precum El Khao și Wanda Hutira, aduc în discuție ideea că diferențierea între arta stradală legală și graffiti-ul ilegal trebuie să fie clară. Ei insistă că un dialog mai larg, o educație în domeniul artei urbane și crearea unor modele de bune practici, precum cele din Berlin sau Barcelona, ar putea ajuta la schimbarea percepției publice. Hutira avertizează însă că, dacă statul și autoritățile continuă să trateze fenomenul ca pe un simplu fenomen de vandalism, oricât de bine intenționat ar fi, orașul riscă să devină doar un spațiu de control excesiv, în loc de unul de înțelegere și încurajare a creației.
Contextul politic și perspectivele viitoare
Pe fundalul acestor discuții, un consilier general USR, Dragoș Radu, a atras atenția printr-un post controversat pe Facebook, ilustrând „mizerii” graffiti și reclame neautorizate, încercând astfel să argumenteze necesitatea unei intervenții stricte. Această abordare a fost criticată și de artiști, care văd în astfel de exemple o reducere a complexității fenomenului la simple acte de vandalism. În replică, primarul Ciprian Ciucu a răspuns că discuția nu este despre libertate, ci despre responsabilitate, refuzând paralel cu argumentul libertății, orice permisiune pentru intervenții spontane sau ilegale.
De destul timp, Bucureștiul încearcă să găsească un echilibru între libertatea de expresie și protejarea patrimoniului urban. În ciuda eforturilor, rămâne clar că problema graffiti-ului nu se reduce la pur și simplu acțiuni de curățare. Ea implică o înțelegere profundă a fenomenului, educație, dialog și adaptare legislativă. În acest context, viitorul acestor intervenții va depinde, în mare măsură, de modul în care autoritățile vor putea diferentia și integra arta urbană în peisajul socio-cultural al orașului, fără a o transforma într-un simplu simbol al controlului excesiv.
Sursa: Buletin.de
