Conform Mediafax: Legea care permite Guvernului să achite datoria de peste 600 de milioane de euro către compania Pfizer a fost adoptată de Parlament miercuri, cu 198 de voturi „pentru”. Suma reprezintă contravaloarea unor vaccinuri anti-COVID contractate în pandemie, dar ulterior anulate.
Modificarea legislativă, o intervenție asupra Codului Administrativ, a fost supusă votului în regim de urgență, iar parlamentarii au votat rapid, fără dezbateri extinse pe fond. Cu toate acestea, în timpul explicării votului, reprezentanți ai PNL, PSD, USR și AUR au folosit tribuna pentru a-și atribui responsabilitatea sau a arunca vina unii asupra altora pentru această datorie.
AUR, în centrul dezbaterii privind dezinformarea
Deputatul AUR Valeriu Munteanu a criticat inițiativa legislativă, declarând că inițial nici nu era conștient de originea sa în sesiunea extraordinară. El a acuzat partidele de guvernare din perioada pandemiei pentru datoria generată.
„Când eu vorbesc de 600 de milioane de euro, cei de la USR își fac poze și râd, se bucură că au pus pe umerii românilor o datorie pe care au realizat-o miniștrii sănătății, cei de la USR. Noi nu îi înțelegem pe cei de la PSD, îi înțelegem pe cei de la PNL și de la USR când încearcă să acopere aceste ilegalități realizate în pandemie, dar nu îi putem înțelege pe cei de la PSD de ce au făcut acest lucru”, a afirmat deputatul AUR.
Declarațiile sale au stârnit reacții din partea membrilor coalițiilor care au guvernat în pandemie. Reprezentanții celor trei partide au replicat, sugerând că AUR poartă o parte din vină prin răspândirea dezinformărilor privind vaccinurile, ceea ce ar fi contribuit la reticența populației.
„Au murit oameni pentru că oameni iresponsabili din AUR, din SOS și din POT au spus că vaccinurile ucid. Sunt studii pe milioane de oameni astăzi, după șase ani de la pandemie, care dovedesc că vaccinurile anti-COVID au fost eficiente. […] Deci faptul că mințiți și spuneți că vaccinurile omoară oameni înseamnă legătură criminală pentru tot ceea ce vedem în spațiul public, dezinformări”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu.
Cine poartă responsabilitatea pentru datoria statului?
USR a încercat să se distanțeze de subiectul responsabilității directe. Emanuel Ungureanu a precizat că semnătura pe documentele de achiziție nu a aparținut vreunui ministru al Sănătății, ci fostului premier din pandemie, Florin Cîțu.
„O fostă pensionară sau actuală pensionară specială de la SOS și niște populiști de la AUR mint îngrozitor, fără niciun fel de probe, spun absolut mincinos și abject că USR ar fi semnat vreodată vreun contract de achiziție pe vaccinuri. Nu s-a întâmplat niciodată asta, sunt acte publice care spun exact care au fost responsabilii pentru achiziții. Domnul Cîțu, CNCAV-ul și alte instituții ale statului”, a adăugat deputatul USR.
Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății în guvernul Bolojan, a imputat responsabilitatea exclusiv PNL și USR, susținând că aceștia și-au dat acordul pentru comanda unor cantități de vaccinuri mult peste necesarul țării.
„Cele 39 de milioane de doze de vaccin anti-COVID care depășesc cu mult necesarul din România au fost comandate și semnate de grupul Ioana Mihăilă și Florin Cîțu. Adică de alianța PNL-USR”, a declarat deputatul PSD.
Liberalii au replicat, prin intermediul Ralucăi Turcan, acuzând PSD de colaborare cu AUR împotriva campaniei de vaccinare și dezinformare.
„S-au cumpărat vaccinuri. Însă ați avut doi miniștri, inclusiv dumneavoastră cu funcție în Ministerul Sănătății, și puteați să anulați o achiziție care a fost făcută în context de pandemie și într-un context de agrement la nivelul Comisiei Europene. Dacă dumneavoastră apărați veniturile țării, unu, puteați să anulați acel memorandum”, a răspuns deputata PNL.
Propunerea legislativă a fost respinsă de 75 de parlamentari, iar AUR a anunțat deja intenția de a o contesta la Curtea Constituțională.
Sursa: Mediafax



