Conform Economistul.ro: Absorbția PNRR: O factură plătită, nu un dar
Ultimele zile au adus în spațiul public o discuție intensă pe tema fondurilor europene, adesea însoțită de un spectacol politic familiar. Inițiative progresiste, precum Strategia națională pentru conservarea biodiversității sau legea salarizării unitare, se confruntă cu rezistențe, iar spectrul pierderii banilor din PNRR este invocat rapid ca argument. Panica devine un pretext pentru presiune morală asupra celor care ar trebui să înțeleagă mecanismul. Este necesar să analizăm, dincolo de zgomotul mediatic, cât adevăr conține narațiunea simplificată despre banii europeni.
Banii europeni: Între granturi și împrumuturi cu dobândă
România a început anul 2021 cu un plan PNRR estimat la aproximativ 29,2 miliarde de euro, revizuit ulterior la 28,5 miliarde. Acesta era împărțit în 13,6 miliarde euro granturi și 14,9 miliarde euro împrumuturi. Cu toate acestea, documentele europene aprobate în iulie 2026 prezintă o altă realitate. Costul estimat al planului a scăzut la 20,106 miliarde euro, din care 13,566 miliarde reprezintă granturi, iar maximum 6,541 miliarde euro rămân împrumuturi ce vor fi rambursate, plus dobânzile aferente.
Reducerea substanțială a componentei de credit poate fi interpretată ca prudență, dar, în același timp, exprimă imposibilitatea administrației de a finaliza anumite investiții în calendarul impus de Bruxelles. Suma de aproape treizeci de miliarde de euro, vehiculată în discursul public, a dispărut din realitatea contractuală, iar peste șase miliarde de euro vor fi plătite înapoi de România.
Prețul condiționalităților europene: O relație de dependență
Mecanismul fondurilor europene implică, dincolo de sumele alocate, o serie de jaloane, ținte și rapoarte de progres. Tot mai frecvent, aceste condiționalități depășesc disciplina bugetară și influențează direct legislația internă. Un exemplu este Strategia națională pentru conservarea biodiversității, elaborată în absența unui cadastru forestier complet, a unui cadastru agricol actualizat și a unei evidențe clare a suprafețelor ocupate de stâne. Orice observație privind lipsa de rigoare științifică este întâmpinată cu amenințarea pierderii unei tranșe financiare.
Un tratament similar a avut și legea salarizării unitare, transformată dintr-o discuție tehnică într-un test de loialitate față de jaloane semnate de o guvernare anterioară. Spre deosebire de alte state membre, România pare să accepte cu o docilitate accentuată ca fiecare condiționalitate europeană să devină o axiomă morală internă, determinând, de exemplu, scăderea veniturilor totale (salarii plus sporuri) sub pretextul menținerii salariilor brute.
Investiții și rezultate: Obiective ambițioase, realitate diluată
Un miliard de euro a fost alocat pentru dotarea unităților de învățământ cu laboratoare, table interactive și echipamente digitale. Cu toate acestea, populația școlară a scăzut cu 6,5 procente, iar declinul afectează în special comunitățile rurale, unde investiția ar fi trebuit să aibă un impact maxim. Programul de împăduriri a pornit cu o țintă de 56.000 de hectare și 730 de milioane de euro, dar astăzi ținta a coborât la 18.000 de hectare, cu o alocare de puțin peste 300 de milioane de euro. România anunță cu satisfacție depășirea obiectivului micșorat, ignorând însă abandonarea țintei inițiale și a proprietarilor care își pregătiseră proiectele.
În sectorul sănătății, aparatura modernă ajunge adesea într-un context instituțional fragil, marcat de deficit de specialiști și contracte de mentenanță costisitoare. Beneficiul medical real se materializează mult mai târziu decât recepția tehnică a echipamentului, atunci când apare. În toate aceste cazuri, se confundă obiectul achiziționat cu serviciul creat, transformând tomograful în reformă medicală, laboratorul școlar în reformă educațională și hectarul plantat în biruință ecologică. Pădurea adevărată se măsoară în decenii, nu în declarații publice.
Fondurile europene reprezintă un avantaj real pentru o economie care nu și-ar fi permis singură ritmul acestor investiții. Cu toate acestea, condiționalitățile care le însoțesc depășesc în cazul României simpla disciplină financiară, ajungând să dicteze propriile legi, strategii și viitorul administrativ. România nu este obligată să accepte fiecare condiție, ci a preferat confortul dependenței în locul disciplinei construirii propriei capacități, un obicei vechi, ce va persista mult după ultima tranșă plătită din PNRR.
Sursa: Economistul.ro
