joi, 23 iulie 2026
ReactiveNews Jurnalism independent
Acasă Economie România, în proiecte UE de apărare: Drone, AI și firmele norocoase
Economie

România, în proiecte UE de apărare: Drone, AI și firmele norocoase

Uniunea Europeană investește peste 1 miliard de euro în 57 de proiecte de tehnologie de apărare și securitate, finanțate prin Fondul European de Apărare (FEA). Din această sumă totală, cel puțin 263 de milioane de euro vor fi direcționați către 12 proiecte în care sunt implicate firme, institute de cercetare și autorități publice din România.

Comisia Europeană a anunțat rezultatele celei de-a cincea sesiuni de finanțare prin FEA, lansată în 2023, care a atras 410 propuneri din toată Uniunea Europeană. Dintre acestea, 57 de proiecte au fost selectate pentru finanțare, cu un buget total de 1,07 miliarde de euro. Analiza detaliată a proiectelor arată o implicare semnificativă a entităților din România.

România, implicată în proiecte cheie din domeniul apărării

Conform datelor analizate, firmele și institutele de cercetare din România vor beneficia de finanțare europeană considerabilă în cadrul acestor proiecte. Unul dintre acestea, intitulat SPECTRE (Systemic Protection and Escalation Control for Threat Response in Europe), este coordonat de compania AGILE SYSTEMS ENGINEERING S.R.L. din București. Proiectul, cu o finanțare maximă de aproape 4 milioane de euro, vizează dezvoltarea unei arhitecturi inovatoare pentru contracararea amenințărilor generate de dronele aeriene mici. Consorțiul este format din 10 entități din statele UE, inclusiv Institutul INCAS din București.

Un alt proiect important este AEGIS-NET, coordonat de ARTEMIS RESEARCH & INNOVATION S.R.L., tot din București. Cu o finanțare de aproximativ 4 milioane de euro, proiectul se concentrează pe dezvoltarea unui sistem de apărare antiaeriană autonom, cu rază scurtă de acțiune. Consorțiul include parteneri din Italia, Grecia, Estonia, Cipru și România. De asemenea, BEIA CERCETARE SRL din București este implicată în proiectul NEVMA, care primește o finanțare de peste 5 milioane de euro pentru dezvoltarea unui sistem de viziune neuromorfică pentru operațiuni de apărare.

Proiecte românești: de la roboți pe câmpul de luptă, la drone „kamikaze”

Implicarea firmelor românești se extinde la o gamă largă de tehnologii. QUAESTA AI SRL din Cluj-Napoca participă la proiectul SALUBRIS, care primește aproape 10 milioane de euro pentru crearea unui sistem autonom de triaj și evacuare a victimelor pe câmpul de luptă, bazat pe roboți. ZA CLOUD SRL din Cluj este implicată în proiectul MIDAS, cu o finanțare de aproape 5 milioane de euro, pentru dezvoltarea unei platforme AI securizate pentru aplicații de apărare.

ORBOTIX INDUSTRIES SRL din Brașov participă la proiectul D-STORM, care primește 9,8 milioane de euro pentru dezvoltarea de drone „kamikaze”. Institutul INCAS din București și firma MGM STAR CONSTRUCT SRL sunt implicate în proiectul U-HARRIER, cu o finanțare de aproape 4 milioane de euro, pentru dezvoltarea de drone transportatoare. Totodată, AIRBUS DEFENCE AND SPACE România SRL, face parte din proiectul SPIDER2, cu o finanțare de peste 65 de milioane de euro, propunând dezvoltarea unei constelații de sateliți. Ministerul Apărării Naționale este implicat în proiectul ECC2, cu o finanțare de 34 de milioane de euro pentru securitate cibernetică. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Turbomotoare COMOTI este implicat în proiectul SHARP, cu o finanțare de aproape 25 milioane de euro pentru dezvoltarea motoarelor de elicopter. Institutul INCAS București este de asemenea implicat, în proiectul AETHER, dedicat motoarelor de avion, cu o finanțare de 48 de milioane de euro, și în EICACS 2, cu aceeași finanțare, pentru sisteme destinate forțelor aeriene.

Comisia Europeană intenționează să semneze acordurile de finanțare cu consorțiile câștigătoare până la sfârșitul anului 2026.

Sursa: StartupCafe