Examenul de titularizare, o piatră de temelie pentru dascălii români, ar putea să nu mai fie suficient de relevant în 2026. Sistemul actual, menit să asigure stabilitate și un traseu clar în carieră, este pus sub semnul întrebării de experți și cadre didactice. Analize recente și recomandări internaționale sugerează necesitatea unor schimbări majore pentru a alinia educația la cerințele societății moderne.
Ce presupune titularizarea în prezent
Titularizarea reprezintă, în esență, un concurs național. Prin promovarea acestuia, profesorii obțin un post permanent în învățământul preuniversitar de stat. Aceasta le oferă stabilitate profesională, un avantaj important în sistemul bugetar. Profesorii care nu reușesc să promoveze examenul lucrează ca suplinitori, angajați pe perioadă determinată, de obicei pentru un an școlar.
Concursul se desfășoară anual și constă în două etape: o inspecție la clasă și o probă scrisă. Proba scrisă testează cunoștințele de specialitate și didactica disciplinei. Pentru a obține titularizarea, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 la ambele probe. Cei care obțin note între 5 și 7 pot deveni suplinitori.
Stabilitatea și piedicile sistemului actual
Doru Căstăian, profesor de Științe Sociale cu experiență vastă în sistemul de învățământ, subliniază că stabilitatea oferită de titularizare poate avea și efecte negative. El afirmă că, „În momentul în care nu mai există niciun fel de presiune, e destul de ușor să te plafonezi, să te complaci”. Căstăian mai atrage atenția asupra rigidității sistemului.
Potrivit lui Căstăian, „Ieșirea și intrarea în sistem sunt foarte, foarte mult îngreunate”. El ilustrează această problemă: „Dacă un profesor ia 10 într-un an în care nu există catedre titularizabile, el rămâne doar cu nota sau cu faima, în vreme ce un profesor care ia 7 sau 8 într-un an în care există catedre se poate titulariza.”
Limitări în evaluarea performanței
Profesorul Căstăian critică felul în care este evaluată performanța cadrelor didactice. „Examenul nu reflectă competențe, reflectă cel mai mult niște cunoștințe.” El consideră că inspecțiile la clasă nu sunt întotdeauna un indicator al competenței reale a unui profesor. „Orele inspectate au foarte des un caracter artificial, deloc elocvent și revelator pentru ce poate cu adevărat profesorul respectiv”.
Vali Neagu, profesoară de Limba și Literatura Română, este de părere că titularizarea are merite, dar și limite. Aceasta evaluează memoria, capacitatea de sinteză teoretică, și rezistența la stres. „Nu evaluează suficient abilitățile de comunicare, managementul clasei, capacitatea de adaptare, relația cu elevii și părinții, competențele digitale și pedagogice aplicate”.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a analizat sistemul românesc de titularizare și a făcut recomandări. În raportul din 2024, OCDE a recomandat înlocuirea examenului de titularizare cu un sistem de evaluări periodice pentru recertificare, care să vizeze standardele minime de competență.
Fostul ministru al Educației, Daniel David, a propus introducerea unui „examen național de licențiere în învățământ”, urmat de concursuri organizate de școli. Licențiații ar fi evaluați periodic, iar rezultatele ar influența menținerea poziției.
Vali Neagu propune modificări: reducerea ponderii probei scrise, introducerea unui stagiu practic evaluat serios, concursuri organizate la nivel de școală sau consorții, corelarea examenului cu posturi reale, și titularizarea după confirmarea competenței.
Sursa: Adevărul
