Statele Unite dau un nou semnal în domeniul energiei nucleare, demonstrând un pas important în direcția reactoarelor „portabile” și a utilizării rapide a energiei nucleare în zone de conflict sau regiuni izolate. Recent, Pentagonul a transportat pentru prima dată pe calea aerului un microreactor nuclear cu ajutorul unui avion militar C-17, un eveniment considerat de oficialii americani drept o performanță în logistică și tehnologie. Reactorul, dezvoltat de compania Valar Atomics, a fost mutat din California la baza aeriană Hill, din Utah, însă fără combustibil nuclear, pentru a demonstra că astfel de sisteme pot fi livrate rapid și în condiții critice, fie pentru scopuri militare, fie civile.
### Nicovală pentru alternativele energetice în teren și în zone izolate
Transportul acestor microreactoare nevoia să pună în evidență potențialul lor ca soluție de încredere în situații în care infrastructura tradițională respectă, dar și ca o alternativă viabilă la generatoarele diesel, frecvent folosite în zone greu accesibile sau pe front. În aceste medii, provocarea principală este aprovizionarea cu combustibil, adesea riscantă, costisitoare sau vulnerabilă la atacuri. Microreactoarele, datorită autonomiei de funcționare și posibilității de a fi transportate rapid, devin o soluție mult mai sigură și mai eficientă. În plus, acestea permit reducerea numeroaselor transporturi de combustibil periculoase, ce pot deveni puncte vulnerabile.
De cealaltă parte, argumentele politice și militare se sprijină pe faptul că reducerea dependenței de logistici complicate și vulnerabile poate consolida autonomia bazei și operarea pe teren, mai ales în contexte de conflict sau dezastre naturale. Cu toate acestea, dezbaterile referitoare la viabilitatea și siguranța reală a acestor microreactoare rămân. Administrația Trump a pus accent pe accelerarea proiectelor de reactoare nucleare mici, argumentând că cererea energetică globală crește odată cu creșterea numărului de centre de date și a nevoii de digitalizare. În acest sens, Departamentul Energiei plănuiește ca până în 2026 să aibă în funcțiune trei reactoare de mici dimensiuni, capabile să atingă starea de „criticitate” și să devină autosustenabile.
### Provocări și controverse în jurul microreactoarelor
Reactorul recent transportat, comparat ca dimensiune cu un minivan, urmează să atingă o putere maximă de circa 5 megawați, suficient pentru alimentarea a aproximativ 5.000 de locuințe. Compania producătoare planifică să înceapă testele în iulie 2026, cu o escaladare treptată de la puteri mai mici spre operațiuni comerciale pe scară largă, vizând ca vânzările să înceapă în 2027 și o comercializare completă în 2028.
Însă, entuziasmul privind aceste inovări este temperat de semne de întrebare privind siguranța, costurile și gestionarea deșeurilor. Criticii, precum Edwin Lyman de la Union of Concerned Scientists, atrag atenția asupra faptului că microreactoarele pot fi mai scumpe de operare comparativ cu reactoarele tradiționale sau cu energia regenerabilă, iar deșeurile radioactive generate rămân o problemă nerezolvată, cu implicații pe termen lung. În plus, Departamentul Energiei afirmă că discută cu mai multe state, inclusiv Utah, despre tehnologii de reprocesare și depozitare a combustibilului uzat, însă această problemă riscă să rămână deschisă mult timp. În ciuda posibilității rapide de mutare a reactorului, gestionarea deșeurilor radioactive persistă ca o provocare majoră, ce poate compromite beneficiile tehnologiei.
Inovațiile în domeniul nuclear, precum microreactoarele mobile, vor continua să fie sub lupa opiniei publice, dar și a specialiștilor, în condițiile în care tehnologia trebuie să se dovedească sigură și sustenabilă pentru a deveni o componentă de bază a perspectivei energetice globale. Deși progresele recente indică o direcție în care Statele Unite muncesc pentru a face această tehnologie o alternativă viabilă, viitorul microreactoarelor depinde de gestionarea corectă a riscurilor, de costuri și de răbdarea celor implicați în dezvoltare.
