miercuri, 15 aprilie 2026
ReactiveNews Jurnalism independent
Acasă Politică Victorie pentru fabrica de lână din Europa: Guvernul, obligat să dea ajutorul de stat în România
Politică

Victorie pentru fabrica de lână din Europa: Guvernul, obligat să dea ajutorul de stat în România

Investitorii de la Eco Partnersheep Insulation au câștigat procesul cu Ministerul Economiei

Investitorii care intenționau să construiască cea mai mare fabrică de procesare a lânii din Europa, prin compania Eco Partnersheep Insulation, au obținut anularea deciziei Ministerului Economiei de a retrage ajutorul de stat în valoare de peste 182 de milioane de lei. Curtea de Apel a dat câștig de cauză companiei, care contestase decizia de retragere a finanțării.

Demersurile pentru construirea fabricii

În 2023, Eco Partnersheep Insulation a primit autorizația de construire pentru fabrica de la Primăria comunei Făgețelu, județul Olt. Fabrica urma să proceseze lână și să producă materiale fono și termoizolante. Proiectul era prezentat drept cel mai mare de acest fel din Europa. În aprilie 2023, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunța că investitorii români au obținut fonduri prin schema de ajutor de stat instituită prin HG 959/2022. Schema era finanțată de Ministerul Economiei, iar fondurile urmau să fie utilizate pentru înființarea fabricii.

În aprilie și iulie 2024, au fost atribuite contracte pentru achiziționarea tehnologiei de spălare a lânii brute și extragerea lanolinei, precum și pentru prelucrarea materialelor termoizolante. Valoarea acestor contracte a fost de aproximativ 14,4 milioane de euro. Lucrările de proiectare și execuție a fabricii au fost estimate la aproape 15 milioane de euro.

Retragerea finanțării și decizia instanței

Ministerul Economiei a retras ajutorul de stat la începutul anului trecut, decizie similară cu cea luată în cazul altor opt proiecte selectate inițial. Investitorii au contestat această decizie, iar Curtea de Apel a admis cererea lor, anulând documentele prin care fusese retrasă finanțarea. Acționarul majoritar al Eco Partnersheep Insulation, Cristian Mercioniu, a declarat că, în cazul în care sentința rămâne definitivă, compania ar trebui să primească înapoi fondurile.

„Noi am solicitat mai multe lucruri prin cererea adresată instanței, iar magistrații au anulat două documente importante, celelalte puncte ale cererii fiind o consecință a documentelor anulate. Dacă sentința rămâne neschimbată la instanța superioară în urma unui posibil viitor recurs, înseamnă că ne întoarcem la situația existentă înainte de anularea finanțării, adică ar trebui să primim banii. Dacă Ministerul Economiei va refuza să ne acorde finanțarea, Eco Partnersheep Insulation va cere instanței executarea instituției în limita sumei din contractul de finanțare”, a precizat Mercioniu.